29572927_589344281419615_8643425039527715980_n

Liderii PSD din Regiunea de Nord-Vest strâng rândurile

Liderii organizaţiilor judeţene ale PSD din Regiunea de Nord-Vest (RNV) au discutat la Cluj despre acţiuni comune, dar şi despre viitoarele confruntări politice: alegerile europarlamentare şi prezidenţiale.

Au fost prezenţi în weekend noii vicepreşedinţi ai PSD pe RNV aleşi la recentul congres, Doina Pană, de la Bistriţa şi Gabriel Zetea, de la Maramureş (care e şi preşedintele organizaţiei PSD Maramureş şi preşedinte CJ Maramureş), preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Întâlnirea nu a inclus şi declaraţii date presei, liderii PSD rezumându-se la scurte informări posteveniment pe rețeaua de socializare Facebook. “În acest an vom participa #împreună la mai multe evenimente dedicate Centenarului, în fiecare județ, din RNV”, a scris liderul interimar al PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a transmis: “Am avut o primă întâlnire regională la sediul PSD Cluj alături de Doina Pană, PSD Bistrița, Aurelia Fedorca, PSD Satu Mare, Ioan Mang, PSD Bihor, și gazda noastră, Horia Nasra, PSD Cluj, unde am reușit să discutăm principalele probleme politice și administrative ale RNV. Am reușit să stabilim câteva proiecte comune pe care le vom susține împreună pentru întreaga regiune”.

sursă ştire: Ziua de Cluj

29572927_589344281419615_8643425039527715980_n

Leave a Reply